EA și EL= Rețeta fericirii

Întotdeauna am considerat că un criteriu important într-o relație sunt valorile comune. Acele valori care te îndeamnă să vezi ce este bine și ce este rău, ce credințe adânci ai, principiile după care trăiești, în ce crezi și în ce nu, ideile tale despre familie, prieteni, viață în general. Valorile comune sunt temelia oricărei relații și în final al sănătății tale, pentru că relațiile noastre ne definesc sănătatea în bine sau în rău. Ele sunt profunde și aproape imposibil de schimbat. Le poți nega o vreme, dar vor ieși mereu la suprafață.
Când vorbim despre o ea și un el ne gândim la acele valori de bază compatibile care pot oferi puterea de a merge mai departe într-o relație sau căsnicie, astfel încât barierele și obstacolele să nu funcționeze. O relație adevărată se construiește în timp, cu răbdare și devotament. Există situații în viață care pot apărea și pot proba puterea și unitatea relației de iubire familială. Legat de aceste situații, este extrem de dureros și de greu să îl vezi pe celălalt că nu crede în aceleași valori ca ale tale și că în unele momente grele ale vieții, nu poți să fii lângă cineva cu care te poți înțelege dintr-o singură privire în privința deciziei pe care o veți lua.
De ce valori comune avem nevoie? Nu de prea multe, dar ele trebuie să reprezinte: încrederea, loialitatea, comunicarea, sinceritatea, dezvoltarea personală, iertarea, empatia, compasiunea. Toate acestea sunt principii comportamentale, cu o perspectivă personală nu doar despre tine, ci și despre cel de lângă tine. Limitele unei relații arată unde se termină un lucru și unde începe altul, sunt o parte integrantă a relațiilor sănătoase, un echilibr și un obiectiv comun.
Vă îndemn să le găsiți, să le explorați și să le trăiți cu cei dragi vouă!
Să ne fie cu iubire până data viitoare!
